Salut, inca nu este primul meu triatlon, dar sper sa fie si la mine, eu am fost doar fotograful, o prietena, Isabela, spune povestea primului ei triatlon reusit!

Winter Triathlon Challenge 2013, editia a II-a, la Complexul Olimpic Izvorani, Padurea Snagov, pe data de 23 februarie 2013.

De ce primul meu triatlon reusit? Pentru ca primul meu triatlon a fost de fapt un duatlon – din cauza vremii nefavorabile. Si chiar daca a fost duatlon tot nu a fost unul reusit. Pentru ca am reusit performanta de a fi descalificata pentru ca la proba de bicicleta am intors mai devreme decat ar fi trebuit (m-am luat dupa doua fete din fata care au procedat la fel ).

Dar cum am ajuns sa particip la acest tip de concurs. Daca imi spuneai acum opt luni ca am sa fac acest lucru, cu siguranta nu te-as fi crezut. Premizele au fost mai multe. In primul rand ceea ce mi-a atras atentia asupra acestui sport a fost  cauza caritabila pe care acestia o sustineau si anume proiectul organizatiei ViitorPlus „Adopta un copac’’ si la care am participat ca si voluntar la plantari. Asa ca m-am hotarat sa ma inscriu si sa-l sustin.

Din pacate nu m-am straduit sa fac mult mai mult  si aici ma refer la strangerea a cat mai multor fonduri si la a face mult mai popular acest proiect (am cotizat doar eu si cu o prietena). Din pacate luam atat de multe de la natura si nu reusim sa-i intoarcem deloc favorurile, mai mult prin modul nostru de viata o ranim. Cred  ca orice triatlonist stie cat de importanta este calitatea naturii pentru performanta sa (aer, apa, mancare). Iar aici nici nu trebuie sa mergem mai departe, calitatea apei din jurul Bucurestiului nu permite inca sa fie organizat un triatlon. Si de aici bine inteles ceea ce s-a intamplat anul trecut, relocarea acestuia pe ultima suta de metri la Mamaia. Noroc ca apa de acolo este inca buna. Oricum ma bucur ca s-a facut prima incercare de acest gen si sper ca voi ajunge sa particip la un triatlon in Bucuresti.

Sincera sa fiu, visez de mult sa inot in Dambovita, dar inca nu mi-am facut curajul sa incerc acest lucru.

Ce alte premize m-au mai determinat sa ma inscriu? Intr-adevar faptul ca ar fi urmat sa se tina in Bucuresti, pentru ca imi place sa inot, pentru ca inainte cu un an, timp de doi ani si jumatate mersesem la servici zilnic cu bicicleta (soare, ploaie, vant, zapada mare – o distanta de aprox. 10 km zilnic) iar in unele zile mergeam la bazin cu bicicleta si de acolo acasa tot cu bicicleta, si nu in ultimul rand ca a fost si  o proba  pentru incepatori SuperSprintul.  Asa ca m-am inscris, am inceput sa antrenez pe langa inot si alergatul, dar fara bicicleta – am spus ca ma descurc eu cumva. In acelasi timp urmaream stirile legate de starea apei, mai ales ca inainte sa anunte relocarea am observat ca este mai murdara decat de obicei. Si bineinteles a urmat anuntul privind relocarea concursului. Initial am spus ca nu voi merge, era mai greu cu deplasarea. Dupa o saptamana m-am razgandit si am inceput sa ma agit sa vad cum ajung. Am reusit in cele din urma, gratie anuntului postat de unul din concurenti ca mai au un loc liber in masina (pt 2 bipezi – eu si bicicleta care a fost mult sub asteptarile lor, dar cand mergi sa faci lucrurile din placere cred ca nu mai conteaza). Am ajuns si la Mamaia si am concurat …

A venit toamna si apoi iarna si s-a anuntat inceperea inscrierilor pentru a doua editie a Triatlonului de iarna. Cam riscant pentru ca nu stiam cum are sa fie iarna pana la sfarsitul lui februarie, dar pana la urma m-am inscris din Decembrie ca sa ma impulsionez sa merg la alergat. Nu stiu sa spun, daca m-as fi inscris, daca ati fi spus de la inceput ca au sa fie aproape 7 km. Pe zapada bineinteles ar fi fost mult mai greu.

Asa ca am alergat de 1 – 2 – 3 ori pe saptamana (rar). Niciodata mai mult de 5 km. Mereu gaseam cate o scuza. Bineinteles au fost si racelile de rigoare dar m-am tratat cu tinctura de propolis si miere, cu infuzii de plante si uleiuri aromatice. Ultima luna am fost si la inot – de vreo 7 ori. Am facut alergare si inot una dupa alta – de vreo trei ori. Din nou nu m-am antrenat cu bicicleta dar m-am increzut in fortele proprii. Cum am spus pedalasem si pe zapada mai mare. Intradevar incet, incet dar cu grija. Bineinteles ca experienta, nu tine locul unui antrenament serios dinaintea unui concurs.

Asa ca am incercat sa fac lucrurile din placere si sa nu fortez, cu toate ca ultimele doua saptamani parca n-am mai facut lucrurile cu atata placere, in conditiile in care nu m-am antrenat cu bicicleta.

Si a venit si ziua concursului. Pentru proba de bicicleta am imprumutat o bicicleta de la un coleg de munca, mai buna decat ceea ce avusesem inainte… Din nou emotii de cum sa ajung la locul concursului, cu raspunsuri care trebuiau sa se materializeze sau nu doar vinerea dinaintea concursului. Pana la urma am reusit cu ajutorul unui amic care vroia sa ajunga si el la eveniment pentru a face fotografii. Asa ca pot spune am avut fotograful meu personal. Dar am fost altruista si nu l-am pastrat doar pentru mine l-am imprumutat si altora…

Dupa o pregatire scurta – cu un sac plin cu de toate inclusiv cu haine curate cu care sa ma imbrac dupa concurs – a inceput concursul. Fiind novice fara absolut nici o pretentie la locurile fruntase am stat in spate. Din zona de noroi daca nu am iesit ultima, am fost aproape ultima. Deja plutonul era deplasat bine in fata. Asa ca am inceput sa alerg in ritmul meu. Am reusit sa depasesc cativa concurenti si sa ma departez de unii dintre ei, dar ritmul tot a fost unul destul de incet. Dupa ce am observat ca au trecut cele 28 de minute – timpul in care fac aproximativ 5 km si ca in departare nu se zaresc cum concuretii intra la boxe, m-am cam dezumflat dar asta este daca am inceput trebuie sa termin ceea ce am inceput. Am mai facut si pauze mici in care am mers cativa metri. Pana la urma am ajuns si la bicicleta si nu ma simteam chiar asa de obosita.

Eh la capitolul bicicleta am abordat o tactica gresita pentru mine si am ajuns sa fiu intrecuta de multa lume. Spre sfarsit am ajuns sa duc cursa singura chiar daca in spate cred ca mai erau ceva concurenti. Am optat pentru maximum la viteza iar neavand antrenament si necunoscand bicicleta mi-au obosit picioarele relativ repede. Nu am realizat acest lucru pentru a trece la o viteza inferioara si pentru a merge mai usor si probabil mai repede. Cu siguranta nici bicicleta nu m-a ajutat foarte mult.  Dar in cele din urma am ajuns la boxe cu bine (cred ca au fost vreo 35-40 minute). Se putea si mai rau – pana. Puteam sa termin cursa de bicicleta in alergare. Oricum in acelasi timp a mai ajuns o fata. Deci nu eram singura.

Mi-am luat sacul de mos craciun si am alergat spre vestiare. Picioarele erau destul de obosite. M-am uitat si la tabela care masura timpul: 1.20 -1.21. Din pacate nu am nimerit din prima vestiarul de fete care era chiar primul, asa ca am ajuns pana in capat. A trebuit sa ma intorc. Ingesuiala cam mare, pe coridor. Am intrat. La fete ingesuiala a fost mai mica. Am inceput sa ma schimb. Spre surprinderea mea hainele nu imi erau ude de transpiratie – deci nu am depus efort prea mare la bicicleta.

Am schimbat si cateva vorbe cu o alta concurenta care era deja schimbata si urma sa intre si ea la proba de inot. Si ea era foarte relaxata. Ma interesa daca la dusuri este gel de dus. Eu asa vedeam trecerea prin dusuri si cu o sapuneala scurta, dar a fost doar cu apa curata si calduta. Am intrat in sala bazinului, m-am strecurat printre concurentii care stateau la un pahar de vorba. Unul din baietii care ma cunosteau au inceput sa ma felicite dar nu era sfarsitul din pacate – ‚deabea acum intru la inot – a ok’. Am mers cu grija,  pentru ca o portiune buna din traseul spre capatul bazinului nu avea covoras antiderapare. Mi-am cautat culoarul (nu ma interesasem dinainte). Intre timp nu stiu ce am facut cu ochelarii daca i-am pus doar pe crestetul capului si cand am sarit in apa mi-au alunecat de pe cap sau i-am lasat pe masa in timp ce ma cautam pe lista. Ideea este ca pe la mijlocul bazinului nu stiam ce mi se pare ciudat. Asa ca o parte din timpul cat am inotat m-am gandit la ochelarii mei. Imi parea rau dupa ei. Am mers pe stilul bras. La liber inca nu controlez prea bine tehnica pentru distanta lunga. La bras controlez mai bine si viteza si directia. Am terminat zic eu destul de repede cele 10 bazine. M-am chinuit un pic sa ies din bazin. Fata de pe margine a intins mana sa ma ajute si cam ezita, dar mai bine ca nu a facut – o. Exista posibilitatea sa o trag in bazin. Ochelarii i-am gasit pe masa. Hehe m-am bucurat ca un copil mic. Si am parcurs si ultimii  aproape 100 de metri (50 + 25 + aprox 15-20) si am ajuns la finish: 1.41.44 si locul 16 din 19 (deci mi-a luat cam 20 de minute – cautare vestiar, schimbare, dus, ajuns la capatul culoarului, inotat, iesit din bazin si suta finala). Hehe nu am fost ultima.  Tinand cont ca am iesit aproape ultima pe poarta de start – se poate sa fie cu 30 de secunde mai putin.

A urmat relaxarea. Si curatenia la locul de munca.

Daca am sa continui, daca o sa incerc sa sustin mai bine anumite cauze (de mediu in general pentru ca el este cel care dicteaza in mare parte sanatatea noastra), va decide timpul dar bineinteles si vointa si determinarea mea. Oricum Mamaia 2013 ar fi urmatorul eveniment care mi s-ar potrivi – proba Supersprint sau cel mult proba Sprint. Neavand experienta inotului in mare pe distante mai lungi cred ca este mai bine sa incep cu Supersprintul. Si vreau sa fac totul din placere fara sa-mi propun sa-mi depasesc limitele.

Pana atunci sunt alte persoane care fac mult mai mult decat mine atat la proba de triatlon dar si la capitolul sustinere cauze:

 

Sa ne auzim si sa ne vedem sanatosi.

Multumesc prietenei pentru ca am putut sa fiu si eu acolo,  sa public povestea ei cu primul triatlon reusit.